Solista Teatrului National de Opereta Amelia Antoniu a fost din nou internata, ieri dimineata, la Spitalul de boli infectioase "Dr. Victor Babes" din Capitala, cu febra si dureri mari la nivelul plamanilor si rinichilor.
Cauzele care ii provoaca starea nu sunt cunoscute inca. Medicii au incercat sa determine daca este vorba despre un virus sau o bacterie, dar rezultatul analizelor nu a fost concludent. Mama Ameliei, Paula Antoniu, ne-a declarat ca starea solistei s-a agravat si ca niciun medic nu-i poate da un raspuns exact: „Nu stie nimeni nimic. Fiica mea era sa moara si acum abia se tine pe picioare. Are febra si o dor plamanii. Cred ca este aceeasi bacterie care a imbolnavit-o initial. Nu stiu de ce nimeni nu ne-a spus nimic concret. Analizele de pana acum arata de parca ea ar fi fost sanatoasa. Sper ca de data aceasta analizele sa faca lumina”.